Agenția de Credite și Burse de Studii vă aduce la cunoștință oferta de burse în Republica Turcia transmisă prin adresa nr. DGRIAE 293R/EC/01.02.2023 și înregistrată la A.C.B.S. cu nr. 108/02.02.2023:
A. Programele de cercetare DEHUKAM în cadrul Universității din Ankara se desfășoară în perioada septembrie 2023-iunie 2024 și vizează specializarea în următoarele trei (3) domenii ale dreptului maritim:
- drept maritim internațional;
- drept maritim;
- drept de securitate maritimă.
Informații detaliate despre aceste programe, deschise și cercetătorilor străini, pot fi găsite pe site-ul Centrului de cercetare DEHUKAM al Universității din Ankara http://dehukam.ankara.edu.tr/
Candidaturile pentru anul academic 2023-2024 se transmit online la Institutul de Științe Sociale al Universității din Ankara la adresa https://gradsocialsci.en.ankara.edu.tr .
B. Candidații care aplică la programele de master sau de doctorat cu lucrare de disertație/teză, cei care sunt absolvenți de master în domeniul Științe Juridice care le oferă acces la programe de doctorat vor primi burse prin programul pentru studenți străini ai Guvernului Republicii Turcia Turkiye Scholarships.
Candidaturile pentru programul Turkiye Scholarships pentru anul academic 2023-2024 pot fi transmise până la data de 20 februarie 2023 pe site-ul www.turkiyeburslari.gov.tr/
C. 20 de burse pentru programul de master al DEHUKAM de științe marine și drept maritim oferite de Agenția pentru Turcii de Pretutindeni și Comunitățile Înrudite (YTB)
Termen limită pentru partea română: 14 februarie 2023.
Mai multe informații privind această ofertă pot fi obținute accesând website-ul www.roburse.ro la pagina Burse / Acord bilateral.