Informații suplimentare se găsesc la pagina: https://roburse.ro/concurs/cehia-2025-2026/
Ministerul Educației și Cercetării vă aduce la cunoștință modificarea calendarului concursului și informații suplimentare la oferta de burse pentru cursuri de vară 2025, transmise de Ambasadei Republicii Cehe la București.
Ministerul Învățământului, Tineretului și Sportului din Republica Cehă oferă următoarele burse pentru cursuri de vară:
– 1 loc la Universitatea Masaryk din Brno,
– 2 locuri la Universitatea Palacky din Olomouc,
– 1 loc la Universitatea Boemiei de Sud din Ceske Budejovice.
Bursele constau în taxe de școlarizare, cursuri, cazare și masă, precum și acces gratuit la activitățile culturale organizate în cadrul Școlii de vară de studii slave în anul 2025.
Cursurile sunt destinate studenților străini, specialiștilor (profesori, traducători, interpreți) și cadrelor universitare din domeniul studiilor boeme și slavone care au peste 18 ani. Cu toate acestea, ele sunt deschise tuturor celor interesați de limba, literatură, istoria și cultura cehă.
Apelul la bursele în Cehia, inclusiv condițiile de aplicare și lista documentelor necesare aplicării pot fi găsite la https://msmt.gov.cz/eu-and-international-affairs/summer-schools-of-slavonic-studies-2025.
Formularul de înscriere poate fi descărcat de pe site-ul Ministerului Educației, Tineretului și Sportului https://msmt.gov.cz/file/64197/
Aplicațiile pot fi transmise numai în format electronic, până la data de 14 martie 2025, pe adresa de e-mail a Ambasadei Republicii Cehe în România – bucharest.consulate@mzv.gov.cz și constau în:
– formularul de înscriere completat,
– C.V. în limba cehă sau engleză,
– o copie a actului de identitate.
După finalizarea înscrierilor, candidații selectați vor fi invitați de Ambasadă să își depună candidatura, împreună cu documentele solicitate, în format electronic (PDF) prin intermediul portalului de înregistrare online: https://studujnavs.gov.cz/aktivita/108. Portalul va fi deschis de la 15 la 31 martie 2025.
Candidații admiși vor fi notificați de instituția universitară primitoare și vor trebui să confirme imediat participarea.
Pentru informații complete privind oferta părții cehe vă rugăm să consultați link-ul pus la dispoziție de aceasta.
Ministerul Educației și Cercetării organizează concursul național în baza căruia poate nominaliza candidații, conform Procedurii aprobate prin Nota nr. 185/DGRIAERO/15.01.2025.
Calendarul de desfășurare a concursului:
– Depunerea dosarelor de candidatură – termen limită: 10 martie 2025, ora 14.00 a României. Înscrierea la concurs se face prin transmiterea, în format electronic (PDF), pe adresa dosare.candidatura@roburse.ro, a unui dosar în limba română.
– Verificarea administrativă – termen: 11 – 12 martie 2025
– Afișarea rezultatelor – termen: 13 martie 2025
Celelalte informații din Comunicatul nr. 591/AT/19.02.2025 privind concursul organizat de partea română rămân valabile.