Ambasada Republicii Serbia din București a transmis oferta de burse, pentru anul universitar 2026-2027, pentru cetățenii români în vederea selecționării acestora pentru programe de cercetare la instituțiile de învățământ superior din Serbia, în baza Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Serbia privind cooperarea în domeniile educației, științei, culturii, mass-media, tineretului și sportului.
Oferta de burse, pentru anul universitar 2026-2027, cuprinde 15 luni pentru stagii de specializare
- Pentru a beneficia de una din bursele menționate, candidații trebuie să participe la concursul național de selecție organizat de M.E.C. în vederea nominalizării conform condițiilor descrise la punctul II.
- Decizia finală de acceptare la programul de cercetare a candidaților nominalizați de M.E.C. în urma concursului, aparține Comisiei Ministerului Educației al Republicii Serbia.
- Înainte de a participa la concursul național organizat de M.E.C, candidații trebuie să consulte condițiile de înscriere (termenul limită de admitere) la facultățile unde doresc să urmeze programul de specializare, precum și alte detalii referitoare acesta.
- Informații despre condițiile părții externe referitoare la acordarea burselor
- Studenții români care aplică pentru programele de cercetare menționate mai sus, trebuie să aibă statutul de student în România.
- Candidații pot aplica doar la facultățile/instituțiile care fac parte din cadrul universităților de stat din Serbia.
- Bursa include: taxa de școlarizare, o sumă lunară de 15.000,00 dinari, cazare și masă în căminele studențești, asigurare de bază de sănătate, în acord cu reglementările și acordurile internaționale, viza de rezidență, recunoașterea diplomelor de studii liceale și cele de studii universitare.
- Bursa nu include costurile referitoare la: călătoria spre și din Serbia, transportul local, procurarea materialelor necesare programului de cercetare, taxele administrative aferente emiterii unui permis de ședere biometric.
Calendarul de desfășurare a concursului național organizat de M.E.C. în vederea selecției și nominalizării candidaților români pentru a obține o bursă în Serbia, este:
| Etapele concursului | Data limită |
| Depunerea dosarelor de candidatură | 29.06.2026 |
| Verificarea administrativă a dosarelor depuse și a eligibilității candidaților | 30.06.2026 |
| Afișarea rezultatelor la verificarea administrativă a dosarelor și a eligibilității candidaților | 01.07.2026 |
| Depunerea contestațiilor la verificarea administrativă a dosarelor și a eligibilității candidaților | 02.07.2026 |
| Soluționarea contestațiilor la verificarea administrativă a dosarelor și a eligibilității candidaților | 03.07.2026 |
| Afișarea rezultatelor la contestațiile privind verificarea administrativă și eligibilitatea candidaților | 03.07.2026 |
| Selecția candidaților | 06.07.2026 |
| Afișarea rezultatelor la selecția candidaților | 06.07.2026 |
| Depunerea contestațiilor la selecția candidaților | 07.07.2026 |
| Soluționarea contestațiilor la selecția candidaților | 08.07.2026 |
| Afișarea rezultatelor contestațiilor | 08.07.2026 |
| Afișarea rezultatelor finale ale concursului | 08.07.2026 |
INFORMAȚII COMPLETE SE GĂSESC LA LINK-UL: https://roburse.ro/acorduri-bilaterale-oferte-unilaterale/


















